curator

Black law Dictionary editia a IV-a pag. 532 CURATOR. In Dreptul Civil. O persoană care este numită să aibă grijă de orice pentru altul. Un tutore. Unul numit să aibă grijă de averea unui minor peste o anumită vârstă, de un nebun, de un risipitor sau de o altă persoană care nu este considerată de lege drept competentă să o administreze pentru sine. Titlul a fost deasemenea aplicat, de asemenea, unei varietăți de funcționari publici în dreptul administrativ Roman.

Etimologic Curator “un păzitor, unul care are grijă sau o superintendență a ceva”, târziu sec. XIV., curatour “un preot paroh”, de la Lat. curator “supraveghetor, manager, gardian, paznic, strajă”, cururatus, participiu trecut de curare .)). De la începutul sec. XV cu referire la cei care se ocupă de minori, nebuni, etc .; însemnând “ofițer responsabil de muzeu, bibliotecă etc.” este din anii 1660. Familiarizat Curatelă.

DEX *curatór, -oáre s. (lat. curator, d. curare, a îngriji. V. procurator). Jur. Persoană pusă de lege să administreze averea și interesele unuĭ major incapabil saŭ unuĭ minor emancipat. V. tutor. curator m. cel numit de justiție a supraveghia interesele unui minor emancipat, a administra averea unui major declarat incapabil sau a purta grijă de o moștenire vacantă. (vezi și ab intestat)