pupil

Etimologie Pupil – 1) “student”, sfârșitul  sec. XIV., inițial “copil orfan, strajă”, de la Fr. Veche puille (sec. XIV) și direct de la Lat. pupillus (feminin pupilla) “copil orfan, strajă, minor”; diminitiv pupus fem. pupa “fată”), probabil legată de puerul “copil”, probabil dintr-o formă sufixată de rădăcină ProtoIndoEuropean *pau- (1) “puțin, mic”. Înțelesul “discipol, student” a fost înregistrat pentru prima dată în anii 1560. 2) Grecii foloseau acelasi cuvant,  korē literalmente “fată” care însemna atât fată cât și pupila ochiului. vezi Kore

DEX *pupíl, -ă s. (lat. pupillus, -illa și púpulus, púpula, dim. d. pûpus, pûpa, „copil” și „lumina ochĭuluĭ”. V. pupă 2, pleoapă și pup 1). Orfan supt tutelă. S. f. Anat. Lumina ochĭuluĭ, deschizătura pin care lumina intră în ochĭ.

Copilul cui au murit parintii si se afla sub  tutela.